Timpul e acum

  Esti minunea venita la momentul potrivit. Pana la tine nu am stiut ca el exista…Nu am stiut ca pot iubi neconditionat, in orice moment al zilei, indiferent de stare si vreme pana sa te vad… 

Continuă lectura

Anunțuri

Sa va spun ceva despre cum facem noi frumos. :)

Sau mai bine va arat, e mai usor de crezut. E simplu: click pe linkul de mai jos. Va va duce pe blog, unde va rog sa nu fiti timizi: savurati pagina cu pagina, fotografie cu fotografie si mai ales, spuneti-va parerea. Conteaza mult.

Si-un sfat: faceti-va o cafea inainte. Stiu sigur ca fotografiile va vor capta atentia. 🙂

http://orangephotos.ro/blog/2015/05/08/corina/

Articol fara titlu

E ca si cum mi-e dor de mine. Fara sa stiu cum eram, dar cu  certitudinea ca nu sunt cum as vrea sa fiu.
Ca atunci cand  stii ca poti mai mult, dar incepi sa faci asta de luni. Ca acum cand vreau sa slabesc, dar nu rezist tentatiei de a lua  “doar o bucatica”. Si tot ca acum cand imi propun ca de azi sa imi acord timp doar MIE, fara sa ma simt vinovata pentru asta. 
Mi-e dor sa citesc o carte buna, indiferent de recenzii. Sa vad  o comedie care sa ma lase cu febra musculara si care sa ma faca sa dau replay de muuuulte ori. Sa ma apuce din senin rasul in autobuz si sa nu pot explica tovarasilor de drum de ce.
Sa fiu “ ‘a mai a dracu’ femeie”. Sa ma deranjeze la culme firele de par alb si faptul ca toate produsele de make up au expirat intacte.
Pana se va intampla asta, ma declar fericita pentru ce se intampla acum in viata mea: am un copil minunat cu litere mari. Iubesc tot cu litere mari. Am parinti grozavi si “actualizati”. Am frati, cumnate si nepoti de toata cinstea. Am colegi de nota maxima, carora  le multumesc ca imi inunda biroul. Am prieteni putini da’ siguri. Am multe cunostinte ce risca la modul placut sa se transforme in prieteni.
Am o tona de defecte( tona este o unitate de masura draguta, ce se masoara cu lingurita. De argint cu insertii – asa, ca mi se potriveste) pe care mi le recunosc eu mie si altora. Si mi le si asum, dar de multe ori doar in gand, cu speranta unei corectii zdravene si a unei mustrari  personale.
In schimb am inceput iar  sa ma iubesc, defecta asa cum sunt. Dar constienta de descoperirile pe care le fac privindu-ma gresind, de trairile avute cand minunatul copil cu litere mari se uita in ochii mei cu ochii ei aproape verzi, de niste treburi ce nu pot fi date pe post. Stiu, am mai facut-o , dar nici iubirea asta nu e statornica. O fi de vina maturitatea? Or fi de vina descoperirile? Vreo prajitura din senin si-o sticla de apa? Durerea de spate? Vocea lui?
Si ma visez in casa cu perdele de in la fereastra imensei bucatarii colorate, certand cainele labrador ce se nu se impaca  deloc cu canapeaua, asteptandu-mi artistii cu bucate-alese.
Imi este dor sa fiu cum as vrea sa fiu.
 
As manca o portocala.

„A iubi un om inseamna a-l vedea asa cum l-a intentionat Dumnezeu.”

  Iubim pentru a avea un scop, iubim pentru a vibra, iubim pentru ca nu ne putem impotrivi. Poate iubim din egoism, din disperata nevoie de a nu fi singuri pe aceasta frumoasa planeta cu miliarde de oameni frumosi…
  Cred ca unii nici nu constientizeaza iubirea. Ea vine ca un sentiment natural, care se elibereaza odata cu acel „je ne sais quoi”. E ca o acceptare a sinelui: am un cap frumos, doi ochi cu care sa vad, o gura cu care pot atinge extreme, un corp de care ma folosesc in fiecare secunda; pot schita gesturi, pot atinge culmi, imi pot mangaia copilul, iubita, iubitul. Si la intregul asta atasate sentimente. Dintre care inaltator e iubirea. E diversificata, astfel incat ne pune uneori in mare incurcatura: ne iubim neconditionat parintii, copiii, fratii.   Iubim soarele cand rasare si paradoxal, privim cu nesat apusul… Iubim luna plina, dar cati dintre noi ne-am batut capul cu rasaritul ei?
  Si cu toate astea, Iubitul asta nu e chiar asa simplu. Ne asigura buna circulatie, ne furnizeaza diverse „chimicale”, ne pastreaza tenul curat… 🙂 Ne da in schimb cu parul in moalele capul cand nici cu gandul nu gandesti. Doar pentru ca celalalt nu mai poate si uita sa-si aduca aminte ca daca iubesti, iubesti ca vrei, ca simti, ca poti, ca te inalta, ca te furnica, ca te enerveaza de mori dar fara ai muri de tot…
  In acelasi timp, nu poti iubi si gata. Ai nevoie de mai mult… Si asta pentru ca ” A iubi un om inseamna a-l vedea asa cum l-a intentionat Dumnezeu”- F.M. Dostoievski.

„Vor putea taia toate florile, însa nu vor putea opri primavara.”

Iubesc mainile lui pe trupul meu. Iubesc sincer vocea lui sincera. Iubesc sa il stiu prins la colt ca pe un copil ce a furat gem din camara. Iubesc sa il aud razand. Iubesc sa il stiu gandindu-se la mine atunci cand pe strada vede o femeie frumoasa si mareste pasii sa ajunga la mine. Ii iubesc ochii ce ma privesc setosi si avizi. Iubesc felul in care ma saruta degeaba. Iubesc sa fiu iubita si iubesc sa iubesc…

Nu, nu va citesc gandurile. Inca nu am puterea asta. Inca. Mai visez eu cate ceva, dar nu la nivel inalt. :). Asa-i ca va regasiti?

Ce vreau eu sa spun e ca iubirea asta nu e chiar relativa cand subiectul esti tu. Si nici obiectiva cand ii asculti pe altii vorbind despre ea, pentru ca in fiecare din scene ne regasim, de fiecare data parca este vorba de noi… Poti alege sa iubesti si sa fii iubit. Poti face o proiectie a  felului in care iti doresti sa fii iubit riscand sa fii dezamagit. Imaginatia si realitatea nu se pupa decat daca in povestea asta esti doar tu. Decat tu, ca sa fiu si mai bine inteleasa.

Nu sunt tocmai eu omul potrivit sa vorbesc despre asta, daramite sa mai si scriu, dar asa ce mi se invalmasesc gandurile si gandirile in capul asta frumos! Si dup-aia ma razgandesc, ca am voie, si imi spun ca om mai iubitor ca mine nu am cunoscut( mi se pare, ce-i drept, grea comparatia cu mine insami). Si daca tot ma razgandesc imi aduc aminte ca am iubit de cand ma stiu. Mai intai sa citesc. Orice. Dup-aia sa scriu. Tampenii, evident, unor straini ce simteau aceeasi nevoie de a trece pe hartie ganduri pe care nu ar fi avut curajul sa le rosteasca. Mai dup-aia( am voie sa scriu cum vreau eu :)), in liceu, mi s-a intamplat sa traiesc o dragoste teribilista cu un necunoscut. Dragoste consumata prin intermediul unor biletele nevinovate, ascunse strategic, cu mesaje criptate, prin colturi de banci…Doamne, cu cata ardoare citeam poezii, cat de firesc mi se parea atunci sa raspund pe tema, cu cata infrigurare asteptam sa vina a doua zi…Am lasat frau imaginatiei si mi-am imaginat, eu zana zanelor, ca tanarul cavaler ce ma fericea zi de zi cu poezii si flori( ba chiar am primit si un martisor din pietre semipretioase,  o avere la vremea aia,  gasit cu multe indicii) era altfel decat… era. Si pentru ca nu au mai existat versuri, am lasat bilet cu „hai sa ne vedem”. Si gata. Eu am ramas „floarea lui albastra” si el… nu mai tin minte. (Bine, ii stiu numele, ne-am regasit acu’ ceva ani, mai maturi si mai „cibernetici”, dar nu despre asta e vorbirea). Chiar si atunci am realizat ca daca vrei sa traiesti un vis, cel mai bine e sa nu te trezesti. Mai apoi, trecut-au anii. S-au mai intamplat iubiri in capul meu( la fel de frumos si atunci) dar maturitatea isi facea simtita, cumva, prezenta. In orice caz, cert este ca frumoasa poveste din cap niciodata nu a avut sanse de izbanda in fata realitatii. Ba negativista( am ramas si acum cu ceva, dar asta va face obiectul si subiectul altei frumoase scrieri), ba extrem de realista, ba je m’en fou-sista, cert este ca dupa ce ieseam din lumea mea realizam ca ce vreau io cu ce vrea omu” nu are la mijloc semnul egal.

Acestea fiind spuse, reamintesc: am invatat sa iubesc ce vad, ce ating, ce miros, ce simt…ce ma iubeste…

Dintotdeauna iubesc soarele. Ca un paradox, il iubesc in toate stadiile. Si nu ma supar pe el ca rasare ca sa apuna. Nu. Mai intai pentru ca am aflat ca face mai mult de-atat si apoi pentru ca il stiu. Si mi-am dat seama ca a fost alegerea mea, stiind deja la ce sa ma astept. Iubesc stelele( cu precadere cand sunt acasa la mama si le pot observa in toata splendoarea). Nu vin cu nimic nou, dar le stiu acolo. Stiu la ce sa ma astept. Imi place la nebunie luna. Nu pot sa va povestesc visele mele, vreau sa ma considerati in continuare un om normal. :). Ador sa o privesc. Mereu aceeasi, o gasesc mereu diferita si imi place asta. O iubesc pentru ca o stiu( cu siguranta va parea ciudat ce am sa zic, dar in unele zile cred ca rasare doar pentru mine. 🙂 )

In ultima vreme, aud vorbindu-se in jurul meu( nu e un jur mare, garantez) de oameni singuri. Singuri ca pereche. Oameni frumosi, inteligenti. Singuri. Oameni ce cu siguranta au mult de daruit. Cautand sa imi dau o explicatie, am concluzionat ca deziluzia hraneste singuratatea. Ca ajungi sa o privesti ca pe o stare de fapt, normala si perfect plauzibila in ziua de azi. Ca ti se ia sa relationezi, punand inainte gandul „toti/ toate sunt la fel”. Ca preferi un ceai in compania cuiva cunoscut, avand cumva acelasi subiect de discutie, in defavoarea unui strain. Ca etichetezi din start doar pentru ca domnul cu pricina taman atunci si-a gasit sa se scarpine in nas sau pentru ca domnisoara a ras prea tare la gluma prietenei ei, cautand sa iti capteze atentia…Am ajuns sa credem ca a fi dezinvolt e totuna cu mitocania si tupeul, ca un ras sanatos intr-un loc public nu e decat un truc, ca jucatului unui sotron imaginar in Mall e o chestie de prost- gust… Ne repezim sa ne formam o parere dinainte de a lasa chimia sa isi faca de cap. Credem noi ca e mai buna fizica. Ne temem sa iubim pentru a nu fi judecati de anturaj. Nici macar nu ne mai acordam dreptul de a ne indragosti doar pentru ca cercului de prieteni i s-a parut hilar ca omu’ cu pricina dragostei a iesit de la cumparaturi muscand dintr-o paine calda.

Ne refuzam sentimente, trairi doar pentru ca nu se potrivesc cercului. Patrat. Pacat. In timp ce ne doar imaginam cum ar fi sa, strangand in brate o jucarie de plus sau incercand sa adormim cu o carte siropoasa, sau mai grav, o carte despre „cum sa ai succes in viata”, in cealalta parte a orasului, ” cineva”-ul  si-a acordat o sansa…

Cred ca la un moment dat, oamenii fericiti se vor simti stingheri si vor refuza sa iasa din casa. Vor fi coplesiti numeric de cei nefericiti.

E drept, fericirea vine si din lucruri marunte si aud pe multi spunand ca nu e nevoie de un al doilea sa fii fericit. Dar cat de multe pot fi, atat de marunte fiind, incat sa acopere necesarul asta urias? Cu siguranta dragostea oferita unui catel sau unei mate poate fi aceeasi cu cea oferita unui om. Nu este comparabila, (nu ma arunc in Darwinism ca nu am suficienta informatie) dar originea…

Din varii motive, cunosc oameni ce nu au copii. Considera ca nu au nimic si in acelasi timp sunt fericiti ca ” macar” se au unul pe altul. Mai cunosc oameni ce au totul( casa, masina, bani) si ar da timpul inapoi pentru a acorda timpul necesar cunoasterii omului de langa ei. Nimeni nu vrea de fapt sa fie singur. Cu siguranta lista exemplelor o are fiecare dintre voi…

„Petrece un timp singur”. De acord, daca imi promiti ca apoi vei recunoaste ca singuratatea e buna doar un timp. „iubeste-te pe tine insuti”. Corect. Ca sa poti iubi cu adevarat pe altcineva, trebuie ca mai intai sa te cunosti si sa te iubesti pe tine. Iubirea e acceptarea sinelui si a celui de langa tine. Iubirea e multa si creste intr-un copac cu multe crengi ce se regenereaza. Chiar asa: Oamenii care rup crengile pomilor vor de fapt o doza de dragoste?

Iubesc sa ii simt mainile alergand nebune pe coapsele mele… Iubesc sa ii simt rasuflarea fierbinte… Si eu.

Si restul e numai Chopin si tacere…

P.S.: Din intamplari adevarate. Consider etichetele un „tatuaj” greu de sters. Consider singuratatea o boala urata, intunecata si perfida. Dupa micile „iesiri”, ne intoarcem acasa singuri intr-un pat prea mare. Si gol.

Raindrops keep fallin” on my head …

http://www.youtube.com/watch?v=VILWkqlQLWk

Iubesc melodia asta !

Nu am mai blogait de mult. Mi-am luat niste timp pentru mine. Am cunoscut mai bine niste contemporani :D. Mi-am scos la iveala niste trairi proprii, atat de proprii incat nu le pot da share. Azi cel putin, mi-am facut un review drastic, m-am tras foaaaaaaaaaarte tare de urechi- care si acum sunt rosii! si am promis unei Dore pe care o cunosteam acum cativa ani buni ca daca nu isi revine la setarile din fabrica si imbunatatirile de rigoare, eu nu mai vorbesc cu ea.Si nici nu ii mai scriu.

Pai ca da, sa se invete minte si sa se responsabilizeze mai mult! Sa ia atitudinea pe care doar a creionat-o, schitat-o si lasat-o la prafuit -apropo, ar trebui sters praful din casa- sa o scuture, eventual sa o dea de trei ori peste cap si sa o transforme intr-o dulce si minunata realitate. ZIC !

Multumesc pentru asta unei domnisoare dragute, cu ochi seducatori, cu par negru si lung, mare poieteasa necunoscuta a zilelor noastre. Multumesc !

Aseara m-au incercat niste sentimente pe care le credeam imposibil de retrait… desi imi era bine,eram in locul in care mi-am dorit sa fiu …cred ca UNIVERSUL complotase la binele meu, iar eu incercam sa il contrazic, ca o ”tetrapiloctoama” ce ma aflu pe acest Pamant! Am cosmarizat din aceasta cauza …urat -urat! Cand tot ce aveam de facut era sa ”go with the flow and do not ask more than you see with your own beautiful brown eyes ”.Dar deh. Cica asa e omul. Cea mai des intalnita si maxim folosita scuza a omenirii. Pentru orice bine.Sau pentru orice rau. Ca-n orice rau cica exista un bine, daca nu uitam sa punem la socoteala ca in orice bine, cine vrea gaseste un rau. :D.

De fapt binele este acolo unde il cautam, frumosul acolo unde il vedem cu ochii larg deschisi. Odata astea doua gasite apare pacea interioara dupa care tanjim, jinduim, salivam …Si daca se instaleaza confortabil, restul e floare la ureche. Nimic din ce-a fost nu va  mai conta, nimic din ce va fi nu va fi de nerazbit, de netrecut ! Ori am inceput sa ma ”zen-uiesc ”, ori …ori mai bine lasa. Hai cu zenu ” ca e mai bine   !

Deci: Concluzie, trasa atat  in urma trairilor mele foaaarte personale cat si a citirii unor articole ce m-au emotionat profund : cine-a zis-o pe-aia cu ”traieste clipa ” stia ceva ( as putea sa elaborez o teorie conspirationala a negarii acestei clipe de mama-mama!!! Dar mi-am jurat ca daca o fac, ce mi-au patit urechile e minciuna. 🙂

Ma si Va indemn (asta in cazul in care  mai e careva ca mine) sa lasati papura fara nod ,sa priviti Soarele dincolo de nori si pe cei din jur lasati-i sa va iubeasca. Stiu ei de ce!

PS : am dat un (p)review a ceea ce am scris. Cred ca singura care va intelege ce-am vrut sa zic sunt eu. 🙂

Imagine