„A iubi un om inseamna a-l vedea asa cum l-a intentionat Dumnezeu.”

  Iubim pentru a avea un scop, iubim pentru a vibra, iubim pentru ca nu ne putem impotrivi. Poate iubim din egoism, din disperata nevoie de a nu fi singuri pe aceasta frumoasa planeta cu miliarde de oameni frumosi…
  Cred ca unii nici nu constientizeaza iubirea. Ea vine ca un sentiment natural, care se elibereaza odata cu acel „je ne sais quoi”. E ca o acceptare a sinelui: am un cap frumos, doi ochi cu care sa vad, o gura cu care pot atinge extreme, un corp de care ma folosesc in fiecare secunda; pot schita gesturi, pot atinge culmi, imi pot mangaia copilul, iubita, iubitul. Si la intregul asta atasate sentimente. Dintre care inaltator e iubirea. E diversificata, astfel incat ne pune uneori in mare incurcatura: ne iubim neconditionat parintii, copiii, fratii.   Iubim soarele cand rasare si paradoxal, privim cu nesat apusul… Iubim luna plina, dar cati dintre noi ne-am batut capul cu rasaritul ei?
  Si cu toate astea, Iubitul asta nu e chiar asa simplu. Ne asigura buna circulatie, ne furnizeaza diverse „chimicale”, ne pastreaza tenul curat… 🙂 Ne da in schimb cu parul in moalele capul cand nici cu gandul nu gandesti. Doar pentru ca celalalt nu mai poate si uita sa-si aduca aminte ca daca iubesti, iubesti ca vrei, ca simti, ca poti, ca te inalta, ca te furnica, ca te enerveaza de mori dar fara ai muri de tot…
  In acelasi timp, nu poti iubi si gata. Ai nevoie de mai mult… Si asta pentru ca ” A iubi un om inseamna a-l vedea asa cum l-a intentionat Dumnezeu”- F.M. Dostoievski.