N-am fost, dar am mai vrut.

http://orangephotos.ro/blog/2015/04/14/istanbul

Anunțuri

Articol fara titlu

E ca si cum mi-e dor de mine. Fara sa stiu cum eram, dar cu  certitudinea ca nu sunt cum as vrea sa fiu.
Ca atunci cand  stii ca poti mai mult, dar incepi sa faci asta de luni. Ca acum cand vreau sa slabesc, dar nu rezist tentatiei de a lua  “doar o bucatica”. Si tot ca acum cand imi propun ca de azi sa imi acord timp doar MIE, fara sa ma simt vinovata pentru asta. 
Mi-e dor sa citesc o carte buna, indiferent de recenzii. Sa vad  o comedie care sa ma lase cu febra musculara si care sa ma faca sa dau replay de muuuulte ori. Sa ma apuce din senin rasul in autobuz si sa nu pot explica tovarasilor de drum de ce.
Sa fiu “ ‘a mai a dracu’ femeie”. Sa ma deranjeze la culme firele de par alb si faptul ca toate produsele de make up au expirat intacte.
Pana se va intampla asta, ma declar fericita pentru ce se intampla acum in viata mea: am un copil minunat cu litere mari. Iubesc tot cu litere mari. Am parinti grozavi si “actualizati”. Am frati, cumnate si nepoti de toata cinstea. Am colegi de nota maxima, carora  le multumesc ca imi inunda biroul. Am prieteni putini da’ siguri. Am multe cunostinte ce risca la modul placut sa se transforme in prieteni.
Am o tona de defecte( tona este o unitate de masura draguta, ce se masoara cu lingurita. De argint cu insertii – asa, ca mi se potriveste) pe care mi le recunosc eu mie si altora. Si mi le si asum, dar de multe ori doar in gand, cu speranta unei corectii zdravene si a unei mustrari  personale.
In schimb am inceput iar  sa ma iubesc, defecta asa cum sunt. Dar constienta de descoperirile pe care le fac privindu-ma gresind, de trairile avute cand minunatul copil cu litere mari se uita in ochii mei cu ochii ei aproape verzi, de niste treburi ce nu pot fi date pe post. Stiu, am mai facut-o , dar nici iubirea asta nu e statornica. O fi de vina maturitatea? Or fi de vina descoperirile? Vreo prajitura din senin si-o sticla de apa? Durerea de spate? Vocea lui?
Si ma visez in casa cu perdele de in la fereastra imensei bucatarii colorate, certand cainele labrador ce se nu se impaca  deloc cu canapeaua, asteptandu-mi artistii cu bucate-alese.
Imi este dor sa fiu cum as vrea sa fiu.
 
As manca o portocala.